Slujire arhierească la catedrala din Târgoviște
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a slujit Sfânta Liturghie în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, la catedrala din Târgoviște, a transmis Biroul de presă al eparhiei.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Ștefan-Mărgărit Florin Alin, pe seama Parohiei Crângași, Protoieria Titu.
Mitropolitul Nifon a reamintit în cuvântul său de învățătură importanța pe care Sfânta Cruce, simbolul biruinței și al Învierii, o are în cadrul creștinismului, evocând elementele fundamentale ale istoriei legate de descoperirea ei, prin osârdia Sfintei Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, și de rolul ei în evlavia credincioșilor. Întotdeauna, când ne referim la jertfa Crucii, ne amintim și de slava Învierii, căci cele două aspecte nu pot fi niciodată despărțite, ci sunt unite în cadrul operei de răscumpărare a Mântuitorului Hristos.