Slujire arhierească la catedrala din Târgoviște

Data: 25 Mai 2026

În Duminica a 7-a după Paști, 24 mai, închinată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența a numeroși credincioși, în Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. Din sobor a făcut parte și pr. prof. univ. dr. Marian Vâlciu, prorector al Universității „Valahia” din Târgoviște.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit întru preot pe diaconul George Vlăduț Lăzărescu, absolvent de licență și master al Facultății de Teologie și Știin­țele Educației din Târgoviște, pe seama Parohiei Valea Lungă - Cri­cov, Protoieria Pucioasa, jude­țul Dâmbovița.

Ierarhul a arătat în cuvântul de învățătură că această duminică reprezintă o adevărată punte între sărbătoarea Înălțării Domnului și cea a Cincizecimii și a subliniat necesitatea de a păstra, a trăi și a mărturisi cu fidelitate dreapta credință, mai ales înaintea noilor generații, ca dovadă de credință și loialitate față de Domnul, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.