Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Deva
Ieri, 3 martie, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală "Sfântul Ierarh Nicolae" din Deva. În cadrul Sfintei Liturghii, încă unul dintre tinerii teologi ai Eparhiei hunedorene a fost iniţiat în rândul clericilor Bisericii noastre, prin Sfânta Taină a Hirotoniei.
Astfel, Preasfinţitul Gurie a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul Mihai Mariţa, urmând ca, în scurt timp, acesta să fie hirotonit preot pe seama paraclisului ce va fi amenajat în incinta Inspectoratului de Jandarmi Judeţean "Decebal" – Hunedoara. (Arhid. Nestor Dinculeană)