Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Gyula

Data: 26 Iunie 2015

La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, s-a aflat în mijlocul credincioșilor ortodocși din Gyula, Ungaria, săvârșind Sfânta Liturghie la  Catedrala Episcopală ortodoxă românească din acest oraș, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Împreună cu ierarhul au slujit la Sfânta Liturghie părintele singhel Visarion Tuderici, secretar eparhial, și diaconul Emanuel Văduva. La slujbă au participat credincioși ortodocși din Ungaria și din România. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Siluan a vorbit despre Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, care a fost un mare dar și o minune săvârșită de Dumnezeu ca răspuns al rugăciunilor stăruitoare și îndelungate ale părinților săi, înaintați în zile, și a subliniat exemplul demn de urmat al Drepților Zaharia și Elisabeta, care au fost oameni sfinți și credincioși înaintea lui Dumnezeu.