Slujire arhierească la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
În Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi), 3 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, intitulat „Mulțumirea supremă I-o aducem lui Dumnezeu la Liturghie”, în cadrul căruia a vorbit despre mulțumirea și închinarea adusă lui Dumnezeu. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a spus că „noi, oamenii, uităm adesea să fim mulțumitori pentru darurile primite de la Dumnezeu, iar participarea la Sfânta Liturghie este mulțumirea supremă pe care I-o aducem Lui pentru iubirea Sa nemărginită”.
În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ciprian Valer Bodea, pe seama Parohiei Ciceu Hășmaș, Protopopiatul Beclean.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.
La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși clujeni, în frunte cu președintele Academiei Române, academicianul Ioan Aurel Pop, iar o parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de ierarh pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.