Slujire arhierească la Catedrala Mitropolitană din Iași
De Ziua Națională a României, credincioșii din Iași s-au adunat în număr mare la Catedrala Mitropolitană, unde Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Episcop ales al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Atmosfera de rugăciune și înălțare duhovnicească a fost sporită de răspunsurile liturgice oferite de coruri ortodoxe din întreaga diasporă: Corala „Sfinții Arhangheli” (Paris, Franța), Corul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (Viena, Austria), Corala „Cântăm Domnului” (Torino, Italia), Corul „Sfântul Roman Melodul” (NEPSIS, Irlanda) și Ansamblul „Izvoraș” (Cernăuți, Ucraina).
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania a subliniat importanța recunoștinței față de darurile primite de la Dumnezeu: „Când primim din partea lui Dumnezeu nu doar o vindecare trupească, răspuns la puțina noastră rugăciune, răspuns la cererea noastră, care ar trebui să fie atitudinea noastră? Este simplu. Atitudinea noastră trebuie să fie una marcată de recunoștință, că dacă nu este recunoștință, în sufletul nostru nu poate să fie mulțumire. Iată cât de minunat poate să lucreze Dumnezeu și până unde ajunge lucrarea sfântă a lui Dumnezeu. Până în adâncimea ființei noastre. Iar din partea noastră, a oamenilor, necontenit să fie mulțumire. «Slavă ție, Doamne, pentru toate!» Aceasta ar trebui să fie manifestarea noastră, exteriorizarea noastră, recunoștința noastră”.
La finalul slujbei, credincioșii au primit binecuvântarea arhierească.