Slujire arhierească la Catedrala Patriarhală
Duminică, 23 octombrie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Catedrala Patriarhală din București de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un ales sobor de slujitori. Ieri, Biserica Ortodoxă Română a pomenit minunea vindecării de către Mântuitorul Iisus Hristos a demonizatului din ținutul Gherghesenilor, consemnată la Luca 8, 26-39. După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură. Ierarhul a spus că textul biblic prezintă în antiteză două atitudini diferite față de Mântuitorul Hristos: nerecunoștința, venită din partea locuitorilor acelui ținut, și mulțumirea, smerenia și respectul celui vindecat față de binefăcătorul său. „Vedem recunoștința adâncă și smerită a celui vindecat, care după multă suferință avea din nou mintea întreagă și rațiunea neafectată de demoni. Îl vedem șezând la picioarele Mântuitorului, și din râvnă și dragoste el a dorit să Îi devină ucenic, urmându-L în drumul predicării Evangheliei în Ţara Sfântă, însă Iisus i-a încredințat o altă misiune, aceea de a se întoarce în casa lui și de a mărturisi semenilor săi cât bine i-a făcut Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa. Ierarhul a mai spus că Biserica oferă credincioșilor armele și mijloacele de a birui ispitele și influențele diavolului. „Evanghelia ne arată lupta pe care diavolul, permanent, o duce împotriva noastră pentru a ne stăpâni sufletele, mințile, și a ne face împlinitori ai voii lui celei rele. Vedem că Mântuitorul este mereu în ajutorul celor suferinzi și stăpâniți uneori chiar împotriva voinței lor de către cel rău. Noi, creștinii, suntem chemați să luptăm cu încredere că Hristos nu ne va părăsi niciodată și ne va ajuta prin lucrarea Lui și prin lucrarea Bisericii căreia i-a lăsat mijloacele în vederea purtării acestui război duhovnicesc ca să fim triumfători împotriva duhurilor răutății din văzduh, care sunt, după cum spune Însuși Mântuitorul în Pilda semănătorului, ca niște păsări care caută să răpească din inimile noastre sămânța Sfintei Evanghelii, ca nu cumva, crezând, să ne mântuim”, a explicat PS Părinte Varlaam Ploieșteanul.