Slujire arhierească la Catedrala Patriarhală în a doua duminică după Paşti

Data: 10 Mai 2016

În Duminica a 2-a după Paști, 8 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București, informează basilica.ro.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Macarie a vorbit credincioșilor despre cei doi Sfinți Apostoli sărbătoriți duminică, Ioan Evanghelistul, „iubitorul de feciorie”, și Toma Geamănul, „iubitorul de mărturie”. Ierarhul a arătat că, asemenea Apostolilor, în foișorul Cinei celei de Taină, acolo unde Hristos intră prin ușile încuiate ale istoriei, împărtășindu‑ne pacea și bucuria Sa, putem să ne vindecăm, prin rănile răstignirii Lui, de rănile noastre sufletești.

„Apostolul Toma, asemenea Apostolului Ioan, dorea să îl cuprindă pe Mântuitorul Iisus Hristos în inima sa. Nu dorea ca să se împărtășească doar de un adevăr exterior, ci dorea să îl cuprindă în inima sa, așa cum L‑a cuprins și Apostolul iubirii, rezemat de pieptul Său. Atât Apostolul Toma, cât și Ioan Evanghelistul au fost foarte curajoși. De aceea, Toma este supranumit Toma cel curajos. De vreme ce ucenicii se aflau încuiați în foișor de frica iudeilor, Toma, în prima zi a Învierii, îl căuta pe Hristos fără să îi fie frică de cei care doreau să îi ia viața”, a mai spus Episcopul românilor din Europa de Nord.

În cadrul Liturghiei, ierarhul dimpreună cu toți cei prezenți la slujbă au înălțat rugăciuni pentru odihna sufletelor tinerilor militari uciși în Afganistan, Iulian Dumitrescu şi Adrian Vizireanu, precum și pentru însănătoșirea militarului român rănit. De asemenea, a fost pomenit și răposatul fotbalist camerunez Patrick Ekeng.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Macarie a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea de a sluji în Catedrala Patriarhală și i-a felicitat pe credincioșii care și-au sărbătorit sfinții ocrotitori, şi anume pe Apostolii Ioan Evanghelistul și Toma, și pe Cuviosul Arsenie cel Mare.