Slujire arhierească la Copenhaga, Danemarca

Data: 23 Feb 2015

Duminică, 22 februarie, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Română din Copenhaga, împreună cu preoţii Octavian-Horaţiu Mureşan şi Andrei-Ovidiu Sofa. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Macarie s-a referit la importanţa postului în viaţa duhovnicească, îndemnându-i pe credincioşi să înceapă buna nevoinţă în urcuşul spre Înviere, să-şi spovedească păcatele şi să se cuminece cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. La finalul Liturghiei, Preasfinţitul Părinte Macarie a săvârşit rugăciunile de dezlegare şi rugăciunea care se citeşte credincioşilor la începutul Postului Mare. Ierarhul românilor din Europa de Nord a binecuvântat copiii de la şcoala parohială şi a purtat un dialog cu catehumenii danezi care se pregătesc, în cadrul programului catehetic din parohie, pentru sfânta luminare, pentru primirea Tainei Sfântului Botez.