Slujire arhierească la Drobeta-Turnu Severin

Data: 27 Ianuarie 2015

Pe 25 ianuarie, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, credincioşii severineni s-au adunat în număr mare la Biserica „Sfântul Dumitru“ din Drobeta-Turnu Severin spre a se ruga la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. La strană au cântat membrii Grupului psaltic „Sfântul Nicodim“ de la Catedrala Episcopală din municipiu.

La final, părintele paroh Vasile Ghiţan a mulţumit chiriarhului locului pentru bucuria slujirii şi comuniunii euharistice. (Cătălin Cernătescu)