Slujire arhierească la Gura Râului, Sibiu
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară din apropierea Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Gura Râului, judeţul Sibiu, în Duminica a 8-a după Rusalii.
Mulţi dintre credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie au purtat veşmântul popular specific Mărginimii Sibiului şi au respectat regulile impuse de autorităţi în starea de urgenţă pentru a evita infectarea cu noul tip de coronavirus.
În cuvântul de învăţătură, Părintele Mitropolit Laurenţiu i-a felicitat pe credincioşii din Gura Râului pentru ataşamentul lor faţă de Biserica străbună şi faţă de tradiţiile româneşti, iar la final le-a vorbit despre Maica Domnului și cinstirea pe care trebuie să i-o aducă toți credincioșii, mai ales în această perioadă: „Pe lângă frumuseţea cântărilor bisericeşti, pe lângă toate creaţiile acestea liturgice extraordinare închinate Maicii Preacurate, iată că în această manifestare liturgică există şi o dăruire a noastră. Suntem chemaţi acum ca, timp de două săptămâni, să lăsăm la o parte ceea ce ne hrăneşte mai mult decât celelalte alimente, dar mai ales să împlinim nu postul simplu de alimente, ci postul de bucate unit cu postul de păcate, ca s-o cinstim pe Maica Domnului, mama mamelor noastre. Mântuitorul a prezentat-o ucenicului său pe Maica Sa când era pe Cruce şi a zis: «Iată mama ta!» Din acel moment a devenit mama noastră, ocrotitoarea noastră şi cea mai apropiată fiinţă pământească pe care a ales-o Dumnezeu într-un mod cu totul special pentru a Se întrupa Hristos”.
Ierarhul a subliniat că Maica Domnului „a rămas pururea Fecioară, este Născătoare de Dumnezeu, mai cinstită decât îngerii în ceruri. Avem posibilitatea de a fi alături de Hristos prin Maica Domnului. Experienţa aceasta am făcut-o fiecare dintre noi pentru că ne amintim cu drag de fiinţa care ne-a dat viaţă, de mama noastră. Mama străjuieşte, stă şi se roagă, plânge, simte şi dăruieşte tot ce are ea mai bun pentru fiii ei. Maica Preacurată Îl poartă pe braţe pe Fiul ei în icoane şi ni-L arată ca Mântuitor”.
Cele două comunităţi parohiale din Gura Râului sunt păstorite de către protopopul de Sălişte pr. Petru-Toader Damian şi de către preotul Nicolae Cătană.