Slujire arhierească la hramul Bisericii Vovidenia din Iaşi
Comunitatea Parohiei Vovidenia din Iaşi s-a bucurat marţi, 20 noiembrie, de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia, cu prilejul sărbătorii hramului. La finalul slujbei arhiereşti, părintele paroh Daniel Isai, care este şi inspector eparhial pe domeniul arhivelor în Arhiepiscopia Iaşilor, a fost hirotesit întru iconom stavrofor.
În seara zilei de marţi, IPS Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Vovidenia din Iaşi, unde, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia. Având în vedere că locaşul de cult cu hramul ”Intrarea în biserică a Maicii Domnului” este în renovare, slujba a avut loc la parterul Centrului de zi pentru persoane vârstnice „Vovidenia”, situat în imediata vecinătate. La slujba arhierească de seară, răspunsurile la strană au fost date de un grup de teologi şi tineri din Asociaţia Tineretul Ortodox Român - filiala Iaşi.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a arătat ce semnificaţii are pentru creştinul de azi sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului: „Aducerea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în templul din Ierusalim, consacrarea Ei pentru marea taină care avea să se întâmple într-Însa şi în lume arată şi drumul pe care creştinul este chemat să-l parcurgă în această viaţă, anume ca el să fie consacrat lui Dumnezeu, închinat templului, adică Bisericii şi Împărăţiei cerurilor. Sfinţii Părinţi, de-a lungul istoriei, au văzut în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi în prezenţa Ei în biserica templului din Ierusalim chipul omului care se roagă, care pătrunde încă din această lume în taina Împărăţiei cerurilor, care trece dincolo de catapeteasmă, adică dincolo de vălul acestei lumi, trăind în ambianţa Împărăţiei cerurilor”.
În cadrul slujbei arhiereşti, drept recunoştinţă pentru activitatea deosebită desfăşurată atât la parohie, cât şi la Centrul eparhial Iaşi, părintele paroh Daniel Isai a fost hirotesit de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei întru iconom stavrofor. Programul liturgic dedicat hramului de la Biserica Vovidenia din Iaşi a continuat miercuri dimineaţă, oficiindu-se, în sobor de preoţi şi diaconi, Acatistul praznicului, Utrenia, Sfânta Liturghie şi pomenirea ctitorilor.
Aflată lângă Mănăstirea Golia, biserica Parohiei Vovidenia face parte din patrimoniul istoric şi arhitectural al judeţului Iaşi, locaşul de cult fiind construit, se pare, în secolul al XVII-lea, după cum deducem din cea mai veche însemnare care se găseşte pe o icoană şi care indică anul 1645. Este o biserică orăşenească fortificată, uşor de asociat cu arhitectura epocii lui Vasile Lupu. Momentan, locaşul de cult se află în renovare, în urma accesării unor fonduri europene.
În anul 1995, Biserica Vovidenia a fost oferită spre folosinţă Asociaţiei Studenţilor Greci din Iaşi, deoarece în capitala Moldovei erau la acea vreme foarte mulţi studenţi de naţionalitate elenă. Locaşul de cult a fost deservit în decursul timpului de mai mulţi părinţi slujitori ai Catedralei Mitropolitane care cunoşteau limba greacă. Asociaţia Studenţilor Greci a renovat biserica în anul 1995, iar din anul 2003 biserica a intrat în custodia Comunităţii Elene din Iaşi. În anul 2006, deoarece numărul studenţilor greci din Iaşi scăzuse simţitor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a decis ca această biserică să ţină de Catedrala Mitropolitană şi să fie paraclisul acesteia, părintele Daniel Isai, angajat al Centrului eparhial Iaşi, fiind numit preot slujitor. Din acel an, slujbele religioase au fost săvârşite în limba română, cu excepţia Zilei Naţionale a Greciei - 25 Martie, când se săvârşeau slujbe de pomenire a eroilor în limba greacă, în prezenţa studenţilor greci şi a membrilor Comunităţii Elene din Iaşi. De la 1 ianuarie 2010, sfântul locaş a devenit biserică parohială, preot paroh fiind părintele Daniel Isai. La finele anului 2009, mai precis în luna octombrie, în curtea locaşului de închinăciune a început construcţia Centrului de zi pentru persoane vârstnice „Vovidenia”, finalizat în 2011. Imobilul are parter şi două etaje, pe o suprafaţă totală de 900 de metri pătraţi.