Slujire arhierească la hramul Mănăstirii Albac, judeţul Alba

Un articol de: Oana Rusu - 21 Iulie 2022

În ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Albac, judeţul Alba, și a rostit cuvântul de învățătură, cu ocazia hramului acestei vetre călugărești.

Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se numeroşilor pelerini prezenţi, ierarhul a spus: „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a avut râvnă pentru credință, pentru adevăr și pentru mântuirea oamenilor. Din râvnă a strigat pe Muntele Carmel: «Până când veți șchio­păta cu amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urma­ți-I Lui». Din râvnă a strigat pe Muntele Horeb: «Mare râvnă am avut pentru Domnul Atot­țiito­rul, de vreme ce fiii lui Israel au părăsit legământul Tău». O astfel de râvnă fierbinte se cuvine să avem și noi pentru împlinirea poruncilor dumnezeiești și pentru slujirea lui Dumnezeu și a semenilor noștri”.

Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Albac este situată pe Valea Arieșului Mare. Obștea monahală de aici se află sub oblăduirea maicii starețe Ioanichia Gligor și sub îndrumarea spirituală a pr. Dionisie Ignat. Slujba de sfințire a lăcașu­lui de închinare a avut loc la data de 20 iulie 2005.