Slujire arhierească la hramul Mănăstirii Dumbrava, judeţul Alba
În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, marţi, 26 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a liturghisit la Mănăstirea Dumbrava, Protopopiatul Aiud, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Unica viață pe care Dumnezeu ne-a dat-o trebuie s-o trăim creștinește, ca la sfârșitul călătoriei noastre pe acest pământ să I-o restituim lui Dumnezeu împodobită cu florile virtuților morale. Punându-ne în acord cu voința divină, viața noastră va emana buna mireasmă a evlaviei și va emite sunetul muzicii îngerești, edificând pe cei din jur. Aceasta cere, însă, perseverența atletului, jertfa eroului și răbdarea martirilor creștinătății. Astfel de calități a posedat în chip strălucit Sfântul Dimitrie, ostașul brav al lui Hristos. De aceea, astăzi îi cântăm: «Bucură-te, cel ce de bunăvoie durerea morții ai răbdat; Bucură-te, cel ce tare ca un diamant te-ai arătat; Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie»”.
La finalul slujbei, ierarhul i-a oferit maicii starețe Mina Cerceș rangul de stavroforă. Obștea monahală de aici se află sub îndrumarea duhovnicească a părintelui arhimandrit Vasile Crişan.