Slujire arhierească la hramul Schitului Băiceni - Neamț
Schitul Băiceni al Mănăstirii Neamț și‑a serbat vineri ocrotitorii, pe Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena.
La momentul de sărbătoare al obștii monahale a fost prezent şi Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți: „Și astăzi, iubiți credincioși, cinstindu‑i pe Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, suntem chemați să ne bucurăm de lucrarea lui Dumnezeu în lume, suntem chemați să nu ne lăsăm înfricoșați de nimic din ceea ce ni se pare nedrept, ni se pare cu primejdie - chiar și de boala ce bântuie în lume. Dumnezeu este puternic și Îi cerem să ne dea nădejde nu doar în această viață, ci să ne apere și de boli, să ne apere de necazuri, dar mai ales să ne dea putere și să ne descopere cât de mult înseamnă Împărăția cerurilor ce ne este pusă înainte. Sfinții care s‑au pregătit să moștenească Împărăția cerurilor au devenit încă din această viață oameni buni, oameni frumoși, oameni atenți și iubitori ai celuilalt, oameni ale căror trupuri au devenit sfinte moaște, de la care, închinându‑ne noi astăzi, luăm putere. Să înțelegem, așadar, semnele lui Dumnezeu și să râvnim în aceste zile să ne sfințim pe noi înșine, pentru că vedem că numele sfinților rămân și sunt slăvite peste ani. Îi cinstim pe Sfinții Împărați nu doar ca să ne întărim în credință, ci și pentru că înțelegem că rugăciunea lor în continuare lucrează și ne rugăm lor ca să ne dăruiască și nouă puterea de a mărturisi precum ei au mărturisit”.
Schitul Băiceni - Neamț, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, a fost înființat în anul 1930 și este subordonat Mănăstirii Neamț. Obștea este formată din 5 viețuitori, egumen fiind părintele Galaction Suharu.