Slujire arhierească la mănăstirea argeșeană „Sfântul Ilie”‑Paltinul

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 10 Feb 2025

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșu­lui și Muscelului, s-a aflat duminică, 9 februarie 2025, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Ilie”-Paltinul de pe Transfăgărășan, județul Argeș, de la cota 1.200 m. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica așezământului ridicat în amintirea lucrătorilor care au murit construind vestitul drum ce străbate Munții Făgărașului, și i-a binecuvântat pe cei prezenți, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.

În cuvântul de învățătură, Înalt­preasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a prezentat atitudinea de mândrie a fariseului, dar și pe cea de smerenie a vameșului prin care s-a eliberat de povara păcatelor. „Fariseul a început bine rugăciunea prin cuvintele «Dumnezeule, Îți mulțu­mesc». Însă, după aceea a început să se arate lui Dumnezeu că nu este precum ceilalți oameni, ceea ce arată lipsă de bună-cuviință. Acest fariseu socotea că lui i se datorează că a făcut fapte bune și că a postit, având o mândrie de a se arăta în fața altora. Vameșul, la rândul său, nu își ridica ochii și rostea: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!» Prin aceste cuvinte simple el s-a îndreptat. Nu și-a înșiruit faptele bune pe care le-a făcut”, a reliefat Înaltpreasfinția Sa.

Mănăstirea „Sfântul Ilie”-Paltinul a fost construită în perioada 1994-2015, potrivit sursei citate.