Slujire arhierească la Mănăstirea Bogdana
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vineri, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a slujit Dumnezeiasca Liturghie urmată de slujba Aghesmei mici la Mănăstirea Bogdana, județul Bacău.
În cuvântul de învățătură adresat maicilor și creștinilor prezenți, ierarhul a arătat rolul important al Învierii lui Hristos-Dumnezeu în viața duhovnicească a creștinului în perspectiva dobândirii Duhului Sfânt și a vieții veșnice.
De asemenea, a subliniat importanța părintelui duhovnicesc în formarea spirituală a monahilor și a creștinilor trăitori și practicanți.
Mănăstirea Bogdana, prin maica stareță Mihaela, a mulțumit Preasfințitului Părinte Veniamin pentru binecuvântare și slujire, apoi a prezentat muzeul mănăstirii.