Slujire arhierească la Mănăstirea Mraconia
De praznicul Bunei Vestiri, Preasfințiul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a slujit la Mănăstirea Mraconia, județul Mehedinți, un frumos loc de închinare chiar pe malul bătrânului fluviu Dunărea. Maica stareță Iustina Straton a avut grijă ca mănăstirea să fie pregătită pentru venirea ierarhului și pentru buna desfășurare a Sfintei Liturghii.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa le-a vorbit celor ce au poposit pentru a se reculege sufletește despre vestea cea bună pe care a primit-o de la Arhanghelul Gavriil Fecioara Maria că va naște Fiu, iar Acesta este Mesia, Mântuitorul lumii.
La final, ierarhul a mulțumit maicii starețe, dar și obștii monahale pentru osteneală, dar și celor care au oferit o mână de ajutor vieţuitoarelor sfântului aşezământ monahal.