Slujire arhierească la Mănăstirea Nicula, Cluj
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, județul Cluj, așezământul monahal care adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Cu acest prilej, ierarhul a hirotonit întru ierodiacon și ieromonah pe doi dintre viețuitorii mănăstirii. În cadrul omiliei rostite după citirea pericopei evanghelice, IPS Mitropolit Andrei le-a vorbit celor prezenți despre lupta cu patimile, pe care călugării o au de dus în fiecare zi. „Cu trei dintre patimile lumii: iubirea de plăcere, iubirea de avere și iubirea de mărire, creștinii de elită, călugării, încearcă să lupte punând în practică trei virtuți mari: fecioria, sărăcia și ascultarea. Așa a fost viața călugărească dintotdeauna, așa este și astăzi și va fi și mâine, și atâta timp cât va dăinui cinul monahal. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea despre călugăr că este «un luptător, un cavaler al Duhului Sfânt, care cu toată râvna și puterea se luptă împotriva acestor patimi»” a spus ierarhul.
Alături de IPS Mitropolit Andrei au mai slujit arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhid. Caludiu Grama, consilier eparhial de misiune și protocol, arhim. Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula, Paul Isip, protopop de Gherla, preoți și ieromonahi. La finalul slujbei, doi dintre ieromonahii mănăstirii au fost hirotesiți protosingheli de către IPS Mitropolit Andrei, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.