Slujire arhierească la Mănăstirea Nicula și comuniune duhovnicească cu tinerii

Slujire arhierească la Mănăstirea Nicula și comuniune duhovnicească cu tinerii
Un articol de: Darius Echim - 21 Ianuarie 2025

Preasfințitul Părinte Benedict Bistri­țeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit duminică, 19 ianuarie, la Mănăstirea Nicula, județul Cluj. În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat importanța recunoștinței și a ones­tității față de propria condiție spirituală şi a vorbit despre acceptarea suferinței atunci când Dumnezeu o îngăduie, subliniind că aceasta poate deveni o lecție valoroasă.

Răspunsurile liturgice au fost date de Liga Studenților din Cluj, alături de Organizația Tinerilor din Sibiu.

La finalul slujbei, starețul Mănăstirii Nicula, arhim. Iustin Miron, a mulțumit ierarhului pentru slujire și binecuvântare.

La Sfânta Liturghie, alături de numeroșii pelerini, au participat tineri din Liga Stu­denților din Cluj și din alte asociații de tineret din țară, care și-au petrecut sfârșitul de săptămână la mănăstire. Aceștia au luat parte la programul liturgic, la conferințe și întâlniri cu părinți duhovnicești.

Astfel, după Liturghie și agapa frățească, în aula Centrului de Con­ferințe și Studii Patristice „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din cadrul mănăstirii, PS Părinte Benedict Bistriţeanul s-a întâlnit cu tinerii și le-a vorbit pe tema virtuții recunoș­tinței. În același cadru, sâmbătă, 18 ianuarie, tinerii au participat la conferința „Tâlcuirea Noului Testament”, susți­nută de arhim. Iustin Miron, starețul Mănăstirii Nicula, și de pr. Pantelimon Șuș­nea de la Mănăstirea Oașa, judeţul Alba.