Slujire arhierească la Mănăstirea Poiana Mărului din Caraș-Severin

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 26 Iunie 2020

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul a fost și hramul Mănăstirii Poiana Mărului din județul Caraș-Severin. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în Altarul de vară al mănăstirii, participând pelerini din întreg Banatul, dar și din alte zone ale țării noastre.

Există o frumoasă tradiție ca încă din ajunul hramului Mănăstirii Poiana Mărului să înceapă manifestările prilejuite de acest eveniment prin procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Parohia Măru până la mănăstire. Icoana datează din 1520 și anul acesta se împlinesc 500 de ani de când a fost pictată în Sfântul Munte Athos. După procesiune, icoana a fost așezată în biserica mănăstirii, unde pelerinii s-au putut ruga Maicii Domnului și Sfântului Ioan Botezătorul participând la slujba Vecerniei cu Litia, Utrenia, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și la rugăciunile de dezlegare. 
În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. 

„Ne-am bucurat astăzi de prezența multor preoți și credincioși, care au urcat la Poiana Mărului, la acest popas duhovnicesc, la ziua de naștere a Sfântului Ioan Botezătorul. Avem aici o mănăstire preafrumoasă, bine închegată, care dezvoltă și activități sociale, de aceea foarte mulți pelerini astăzi au ales să fie împreună cu noi. Tinerii și-au îndreptat pașii aici după ce au susținut examenele, dar și foarte mulți credincioși din apropiere sau din alte localități reprezentative ale Banatului au venit ca împreună să-l cinstim pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie, așa cum ne spune Însuși Mântuitorul Hristos”, a subliniat Episcopul Caransebeșului. 

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian l-a hirotonit preot pe diaconul Selafiil de la Mănăstirea Călugăra, iar pe monahul Ciprian la hirotonit diacon pentru Schitul Bogâltin, județul Caraș-Severin.