Slujire arhierească la Mănăstirea Râmeţ, Alba
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat marţi, 21 martie, în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, judeţul Alba. Cu această ocazie, un grup vocal alcătuit din preoți și studenți teologi a interpretat cântece corale specifice perioadei de pocăință a Postului Mare. Ierarhul a rostit o meditație duhovnicească despre „puterea Sfintei și de viață făcătoarei Cruci, prin care Domnul Iisus Hristos S-a adus pe Sine Însuși jertfă pentru mântuirea și răscumpărarea lumii și a întregii creații” şi i-a îndemnat pe cei prezenți „să își predea toată viața lor în voia lui Dumnezeu, păzind poruncile pe care ni le-a oferit”. La final, ieromonahul Ioanichie Pleșa, slujitor la altarul bisericii mănăstirii a fost hirotesit protosinghel, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.