Slujire arhierească la mănăstirea românească din Ikast, Danemarca
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit Sfânta Liturghie, în ziua praznicului Întâmpinării Domnului, la paraclisul Mănăstirii Ortodoxe Române „Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț” din orașul danez Ikast, informează episcopiascandinavia.se. La slujbă au participat credincioșii români din peninsula Iutlanda. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Macarie a arătat că momentul central al sărbătorii Întâmpinării Domnului este întâlnirea Vechiului Testament cu Noul Testament prin Cel Ce a dat Legea lui Moise pe Sinai, veşnicul Cuvânt întrupat, Care S-a supus Legii şi S-a adus la templu. Dreptul Simeon a devenit superior lui Moise, „văzătorul de Dumnezeu” pe Muntele Sinai, deoarece L-a primit pe braţele sale pe Însuşi Dumnezeu, devenind atât „văzător de Dumnezeu”, cât şi „primitor de Dumnezeu”. El este proroc, deoarece a prorocit Lumina, Crucea şi Învierea, dar este şi apostol, fiindcă L-a vestit pe Hristos, Lumina lumii şi Mântuirea cea veşnică, neamurilor şi drepţilor Vechiului Testament care se aflau întemniţaţi în întunericul iadului. La finalul sfintei slujbe, Preasfinţitul Macarie a felicitat pe cei care poartă numele Dreptului Simeon sau pe cel al Prorociţei Ana.