Slujire arhierească, la Mănăstirea „Sfânta Cruce” - Oradea

Un articol de: Pr. Cristian Rus - 22 Feb 2018

În prima săptămână din Postul Paștilor, credincioșii orădeni au posibilitatea să ia parte, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea” și în bisericile mănăstirești și de enorie, la un program liturgic și duhovnicesc intens. Prin Slujba Pavecerniței Mari și a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, prin Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și celelalte slujbe, credincioşii sunt chemați să intre în atmosfera de rugăciune și de pocăință a acestei perioade. Luni, 19 februarie, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a citit prima parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Ierarhul a vorbit despre importanța întoarcerii omului la Dumnezeu, a pocăinței, în urcușul duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post și a stării de rugăciune la care fiecare este chemat să ajungă: „Cu ajutorul Preabunului Dumnezeu am început astăzi Sfântul și Marele Post al Păresimilor, postul celor patruzeci de zile, urmat apoi de Sfânta și Marea Săptămână a Pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos, un răstimp de șapte săptămâni pe care întreaga Biserică îl parcurge în rugăciune, în post, în pocăință, în smerenie, în milostenie, pentru ca să fim învredniciți, prin lucrarea harului Duhului Sfânt, cu toții să ne închinăm Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos și să ajungem să vedem și Sfânta și Luminata Sa Înviere cea de a treia zi”.