Slujire arhierească la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava
În Duminica a 25-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Altarul de vară de la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a explicat înțelesul duhovnicesc al pasajului evanghelic rânduit a fi citit în această duminică. Ierarhul a prezentat contextul în care Mântuitorul Iisus Hristos a vorbit despre Pilda samarineanului milostiv și a adus în atenție aspecte relevante privind locul în care s-a desfășurat întâmplarea. De asemenea, a vorbit despre cel care i-a fost alături celui căzut și a explicat motivul pentru care Mântuitorul a subliniat originea acestuia.
În încheiere, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat faptul că Mântuitorul este Cel care tămăduiește trupurile și sufletele celor căzuți și le-a amintit celor prezenți faptul că postul, care stă să înceapă, și rugăciunea sunt început bun pentru lucrarea duhovnicească a fiecăruia: „Hristos nu rămâne dator absolut nimănui. Pentru tot ceea ce cheltuiți cu semenii voștri și ai noștri să fiți încredințați că veți fi recompensați acolo Sus. (…) Toate lucrurile mari în decursul istoriei, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, s-au făcut pe fondul postului și al rugăciunii. (…) Cele trei dimensiuni ale postului: dimensiunea hristologică - ținem post pentru că a ținut post Hristos, dimensiunea pnevmatologică - ținem post împreună cu Duhul Sfânt Care, așa cum a ținut post în pustie împreună cu Hristos, tot așa ne susține și pe noi în lucrarea aceasta de postire, și dimensiunea ecleziologică - ținem post pentru că împreună cu noi ține post Biserica. Când Biserica recomandă postul, nu este absurdă, ci îl vrea pe om sub control duhovnicesc în viața de zi cu zi”.
În cadrul slujbei, ierarhul a înălțat rugăciuni pentru încetarea răspândirii bolii molipsitoare, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical, precum și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui. Mai mult, la final a citit rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătate, precum şi o rugăciune special alcătuită pentru începerea postului, pentru ca toți cei care îşi propun să postească să fie întăriţi de Dumnezeu în hotărârea lor, astfel încât să se bucure de roadele postirii.