Slujire arhierească la mănăstirea teleormăneană „Sfântul Trifon”

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 23 Martie 2026

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a poposit, în Duminica a 4‑a din Postul Mare, 22 martie, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Trifon” din localitatea Cernetu, județul Teleorman. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica așezământului monahal, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte părintele protosinghel Victor Iancu, starețul obştii monahale; părintele Sorin Marian Nistor, protopop de Alexandria; arhidiaconul Dimitrie Gabor, precum și alți slujitori. Episcopul Alexandriei și Teleormanului a subliniat în omilia rostită că rugăciunea, credința și postul sunt pilonii vieții duhovnicești: „Sfânta Evanghelie din această zi și prăznuirea Sfântului Cuvios Ioan Scărarul reprezintă prilejuri prețioase de a învăța cele folositoare vieții noastre duhovnicești. Trebuie să ne apropiem de Dumnezeu cu toată inima, cu o credință sinceră și neclintită, așa cum ne arată cuvintele Mântuitorului: «Credința ta te‑a mântuit». Credința autentică nu se măsoară doar prin vorbe, ci se trăiește ca o atitudine vie, prin rugăciune neîncetată, dragoste sinceră față de Dumnezeu și aproapele, și prin respectarea poruncilor Sale. Numai prin postul asumat cu evlavie și prin rugăciunea stăruitoare poate fi alungat diavolul, căci acestea două sunt arme puternice împotriva vrăjmașului nevăzut”.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Pantocrator”.