Slujire arhierească la o parohie misionară din județul Buzău
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ioan Damaschin” din satul Poșta, comuna Topliceni, județul Buzău, la final explicând fragmentul evanghelic al vindecării slăbănogului din Capernaum (Matei 9, 1-8).
„Înainte de a-l vindeca de boala trupească, de paralizie, Mântuitorul Iisus Hristos a trebuit să-l vindece de boala sufletească, de păcat, ceea ce înseamnă că, de foarte multe ori, între o suferință fizică și păcat există o legătură. Nu poți să te faci bine de o anumită boală dacă nu te-ai vindecat în primul rând sufletește. Mântuitorul a căutat ca mai întâi să-l tămăduiască sufletește, iertându-i, ștergându-i păcatele pe care le-a săvârșit și care au fost cauza acelei paralizii”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian l-a hirotonit în treapta de ierodiacon pe monahul Alexie Lăcătuș de la Mănăstirea Muntioru, județul Vrancea.
Biserica „Sfântul Ioan Damaschin” din localitatea Poșta, Protoieria Râmnicu Sărat, a fost construită în perioada 2001-2007. Prin strădania preotului paroh Nicușor Bârsan și cu sprijinul enoriașilor, în anii 2009-2010, locașul de cult a fost împodobit cu pictură, în tehnica frescă, fiind sfințit în data de 29 mai 2011. Tot aici se află și ruinele fostei biserici cu același hram, ridicată în anul 1709, în vatra satului Domirești, vechea denumire a așezării.