Slujire arhierească la Paraclisul Catedralei Naționale

Data: 11 Iunie 2024

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit duminică, 9 iunie 2024, Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Paraclisului Catedralei Naționale, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, de la Ioan 9, 1‑38, care relatează minunea vindecării orbului din naștere: „Ce trebuie să învăţăm noi din Evanghelia de azi? În primul rând, să învăţăm că mărturisirea credinţei şi apărarea numelui lui Hristos sunt răsplătite de Fiul lui Dumnezeu Însuşi, prin vindecare, prin descoperire şi prin dăruirea Sa personală. De la orbul din naștere trebuie să învățăm că este bine şi este demn să mărturisim şi să apărăm numele lui Hristos, Cel care ne dăruiește viața şi sănătatea. Să învățăm că viața şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, pentru că nu noi ne‑am dăruit viață, nu noi ne‑am dăruit vederea, ci pe toate acestea le‑am primit. Noi nu știm cât de mare este valoarea darului sfânt al sănătății simțurilor decât atunci când acestea ne lipsesc”.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a explicat că Sfinţii Părinţi au interpretat vindecarea orbului din naștere în apele de la scăldătoarea Siloamului drept simbol al Botezului, care dăruiește lumina credinţei. „Taina Botezului a fost numită încă din primele veacuri sfânta luminare, iar cei botezați erau numiți luminați. Însă noi, ca şi creştini, nu putem şi nu trebuie să ne mulţumim să fim simpli luminați, ci trebuie să devenim adevărați luminători. Ochii tuturor privesc lumina, dar ai noştri trebuie să o şi dea, să o ofere, să putem lumina pe alții prin roadele luminii credinței pe care am primit‑o la Botez. Asemenea lui Hristos, fiecare creştin este trimis să ducă, să vestească Evanghelia mântuirii în lumea de azi, adică să fim lumină a lumii. Și tot asemenea lui Hristos, trebuie să ne asumăm că această misiune va fi totdeauna sub semnul contradicției, al neînțelegerii și chiar al prigoanei și suferinței”, a reliefat Preasfinția Sa.