Slujire arhierească la parohia arădeană Sânnicolau Mic

Un articol de: Cătălin Iulian Drăgan - 13 Mai 2025

În Duminica a 4-a după Paști, a vindecării slăbănogului de la Vitezda, 11 mai, la Parohia Ortodoxă Sânnicolau Mic din Protopopiatul Arad, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Preasfintitul Părinte Episcop Sofronie a evidențiat semnificația duhovnicească a pericopei evanghelice a vindecării slăbănogului de la Vitezda, subliniind puterea credinței, a răbdării și a milei dumnezeiești. 

După oficierea Sfintei Liturghii, cei doi ierarhi au săvârșit slujba Parastasului pentru odihna sufletului credincioasei Maria Noghiu, bunica părintelui Bogdan Noghiu, consilier social la Centrul eparhial al Arhi­episcopiei Aradului. 

Chiriarhul arădean a rostit la finalul Parastasului un părintesc cuvânt de mângâiere pentru familia și apropiații celei pomenite.

La final, părintele Gheorghe Gligor, vicar administrativ al Arhi­episcopiei Aradului, a adresat cuvinte de mulțumire ierarhilor, clericilor și tuturor celor prezenți.