Slujire arhierească la Parohia Banloc, județul Timiș

Data: 27 Feb 2024

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, s-a aflat duminică, 25 februarie, în mijlocul credincioșilor Parohiei Banloc, Protopopiatul Deta, județul Timiș. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în cadrul căreia l-a hirotonit întru preot pe diaconul Mădălin-Mihail Adam, pe seama acestei parohii, ne-a transmis pr. Ionuț-Ciprian Boșca. 

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, subliniind că vameșul și fariseul s-au urcat la templu să se roage, așa cum și noi oamenii ar trebui să ne urcăm mințile spre Dumnezeu în momentul în care ne rugăm: „Rugăciunea săvârșită la biserică constituie un bun prilej de a-i pomeni și pe cei care lipsesc, fără a-i osândi, cerând Creatorului să le îndrepte pașii și mințile spre mântuire”.