Slujire arhierească la Parohia Bonţeşti din Vrancea
Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, s-a aflat duminică, 23 februarie, în mijlocul credincioşilor Parohiei Bonţeşti din judeţul Vrancea. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială „Sfinţii Voievozi“ şi a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Nicolae Gheba, ne-a transmis Dragoş Olteanu, consilier media eparhial. În cuvântul de învăţătură, chiriarhul locului i-a îndemnat pe credincioşi să se pregătească duhovniceşte pentru întâmpinarea Postului Mare care va începe săptămâna viitoare. „Cele trei săptămâni, de la Duminica vameşului şi a fariseului, până duminica viitoare - a Izgonirii lui Adam din Rai -, reprezintă o perioadă de meditaţie şi de pregătire duhovnicească. Medităm la modul în care vameşul şi-a făcut rugăciunea, la pocăinţa fiului risipitor, ne gândim la acest tablou înfricoşător al Judecăţii de apoi, ce ne aşteaptă şi pe noi, precum şi la greşeala protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, care au fost izgoniţi din rai, pentru că au ascultat de diavol, în loc să asculte de Dumnezeu“, a spus IPS Arhiepiscop Ciprian.
Biserica „Sfinţii Voievozi“ din Bonţeşti a fost ridicată între anii 1694 şi 1702 de obştea sătească, îmbinând elemente ale stilurilor arhitecturale bisericeşti muntean şi moldovean. Afectată de cutremurele din 1940 şi 1977, biserica a fost consolidată după 1990, fiind refăcută tencuiala exterioară şi interioară. Pictura în frescă a fost realizată din nou în 1995-1996.