Slujire arhierească la Parohia „Sfântul Ierarh Epifanie” din Buzău
De praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, joi, 6 august 2015, Biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului~ din municipiul Buzău şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Laurenţiu Rotaru, pe seama Parohiei Jitia de Jos, Protopopiatul Focşani 2. La final, s-a săvârşit şi o slujbă de pomenire pentru ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş, mutaţi la Domnul. Răspunsurile litugice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul~ al eparhiei.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian a evidenţiat semnificaţiile duhovniceşti ale praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Vederea luminii dumnezeieşti, care presupune atingerea stării desăvârşite a sfinţeniei, este un ideal propriu nouă tuturor. Nu este ceva rezervat numai unor oameni, dar pentru ca cineva să ajungă până acolo are de străbătut un drum lung şi foarte anevoios. Aceasta presupune şi pentru monahi, dar şi pentru credincioşi, curăţirea de patimi, viaţă curată, ascultare, smerenie, rugăciune neîntreruptă, spovedanie, toate cele cu care te învaţă Biserica să trăieşti~, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Locaşul de cult din Buzau închinat Sfântului Ierarh Epifanie a fost ridicat în perioada 2006-2010, prin strădania preotului paroh Alexandru Paul Constantin, cu sprijinul enoriaşilor, pe un teren donat de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Epifanie al Buzăului și Vrancei. (Dragoș Olteanu)