Slujire arhierească la Sulina
Urmând unei frumoase tradiţii, a treia zi de Paşti, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Sulina. În biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“, Preasfinţia Sa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească precedată de oferirea luminii din lumina de la Ierusalim credincioşilor prezenţi. Preasfinţia Sa le-a explicat apoi pericopa evanghelică citită, iar la sfârşit le-a dăruit iconiţe.
În după-amiaza aceleiaşi zile, Preasfinţia Sa a vizitat Mănăstirea „Buna Vestire“ din apropierea localităţii C. A. Rosetti din Delta Dunării. Aici a sfinţit un clopot şi a binecuvântat noul corp de chilii ridicat prin strădania părintelui stareţ Nectarie.