Slujire arhierească la Tiha Bârgăului, Bistriţa‑Năsăud
În Duminica a 5-a din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, şi a rostit un cuvânt de învățătură despre viața și modelul de pocăință al Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru pacea lumii și pentru cei care suferă din cauza războiului din Ucraina. La chinonic, preoteasa Rodica Fontu și interpretele de muzică populară Cristina Bugnar și Andreea Pavelean au interpretat pricesne.
Pr. paroh Liviu Adrian Tomoroga a mulțumit ierarhului, iar din partea comunității, ierarhul a primit în dar un omofor și un epitrahil.
Preasfinţitul Părinte Benedict Bistrițeanul le-a acordat diplome de aleasă cinstire celor implicați în gospodărirea parohiei. La slujbă au participat autorități locale și județene, alături de numeroși credincioși.