Slujire arhierească la Topliţa, Harghita

Un articol de: Arhid. Alexandru Moroianu - 27 Ianuarie 2021

Credincioşii din Parohia „Sfân­tul Ierarh Nicolae” din Toplița au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, duminică, 24 ianuarie. Ierarhul a vorbit despre vindecarea orbului din Ierihon, cel care a început să strige: „Iisuse, Fiul lui David, mi­luiește-mă!” „În virtutea autorității și a puterii dumnezeiești pe care o avea, Iisus îi spune: «Vezi, credința ta te-a mântuit!» (Luca 18; 42). Orbul nu putea privi, dar prin credință a putut vedea”, a subliniat ierarhul. La sfârșitul Sfintei Liturghii a fost săvârșit un Parastas la 10 ani de la trecerea la Domnul a pr. Filip Gavril, care a păstorit credincioşii din parohie timp de peste 25 de ani. Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de credincioși, iar prof. Livia Harpa împreună cu un grup de copii au interpretat pricesne.