Slujire arhierească pe valea Oituzului
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a slujit miercuri, 20 iulie, la Metocul chiriarhal „Sfinții Împărați Constantin și Elena" și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul" din localitatea Oituz, județul Bacău.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța postului, a rugăciunii și a milosteniei în viața credincioșilor, în această perioadăa destul de grea. În cadrul slujbei au fost înălțate rugăciuni ca Dumnezeu să se milostivească și să trimită ploaie liniștită.
În cuvântul de învățătură au fost menționați părintele Constantin Codreanu, ctitorul așezământului, care s‑a îngrijit ca aici să existe viețuire monahală, și părintele protosinghel Sebastian, slujitor în această mănăstire.