Slujire arhierească şi aniversarea Episcopului Oradiei
La sărbătorirea a 56 de ani de viaţă, în data de 3 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la biserica Parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Oradea, care și-a prăznuit cel de-al doilea hram, „Așezarea în Lida Palestinei a moaștelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință”. La dumnezeiasca slujbă au luat parte consilieri eparhiali, cei patru protopopi ai eparhiei, preoți profesori și credincioși ai parohiei orădene.
Ierarhul l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Andrei-Gabriel Bențe, pe seama Parohiei Borod, Protopopiatul Oradea.
La finalul sfintei slujbe, Preasfinția Sa a oferit Ordinul eparhial „Episcop Roman Ciorogariu” pentru clerici preotului Nicolae-Alexandru Pop, vicar eparhial onorar și paroh al vechii Catedrale Episcopale „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Velența Oradiei. De asemenea, în semn de prețuire, dar și pentru a marca în această manieră Centenarul Academiei Teologice din Oradea, ierarhul a oferit același ordin preoților profesori de la Facultatea de Teologie „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea: Emil Cioară, Mihai-Gavril Brie, Miron Erdei, Ionel Chira, Iosif Ferenț și Vasile-Doru Fer, cel din urmă, cu această ocazie, primind, anterior distincției eparhiale, hirotesia de iconom stavrofor, iar pr. asist. univ. dr. George-Gabriel Indrecan a primit hirotesia de sachelar.