Slujire arhierească și binecuvântarea lucrărilor la biserica din Malin

Un articol de: Darius Echim - 30 Iulie 2024

În Duminica a 5-a după Rusalii (a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 28 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Malin, Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat lucrările de restaurare și înfru­musețare efectuate în ultima perioadă la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. În continuare, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența oficialităților locale, județene și centrale, a fiilor satului și a numeroși credincioși, mulți îmbră­cați în straie populare specifice zonei.

Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Lăcomia de avere și necredința”, și le-a vorbit celor prezenți despre cele două patimi mari care distrug sufletul omului: lăcomia de avere și necredința.

„Evanghelia de astăzi ne învață că iubirea de avere și necredința sunt catastrofale pentru om. Înțeleptul Solomon se roagă lui Dumnezeu și ne zice așa: «Doamne, sărăcie şi bogăţie nu-mi da, ci dă-mi pâinea care-mi este de trebuinţă» (Pildele lui Solomon 30, 8). În Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să fim cumpătați și să ne mulțumim cu pâinea cea de toate zilele: «Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară; ci, având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare» (Timotei 6, 7-9), iar Sfântul Apostol Iacov îi deplânge pe bogații care sunt stăpâniți de iubirea de avere și ne zice așa: «Veniţi acum, voi bogaţilor, plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile care vor să vină asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru şi argintul au ruginit şi rugina lor va fi mărturie asupra voastră şi ca focul va mistui trupurile voastre; că aţi strâns comori în vremea din urmă» (Iacov 5, 1-3). Așadar, Sfânta Scriptură ne îndeamnă la cumpătare, nici lăcomia de avere, nici necredința nu ne sunt folositoare, ci o viață cumpătată”, a spus ierarhul.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Sotirios”, format din studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. La chinonic, arhidiaconul Ionuț Koblicska a interpretat pricesne.

Pentru activitatea desfășurată în cei 13 ani de slujire sacerdotală, ierarhul l-a hirotesit iconom-stavrofor pe preotul paroh Mihai Daniel Koblicska. Au mai primit distincţii deputata Diana Morar, primarul comunei Nușeni, Ioan Mureșan, epitropul parohiei, Grigore Costin, binefăcătorii Marius Marc și Garofița Regep, membrii Consiliului și Comitetului parohial și alți binefăcători. Copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost edificată în anul 1901 și a fost sfințită în anul 1924. De-a lungul timpului, biserica a fost renovată de mai multe ori. În ultima perioadă, lăcașul de cult a fost din nou supus unui proces de renovare și înfrumusețare, toate aceste lucrări fiind binecuvântate, cu acest prilej, de Mitropolitul Andrei al Clujului.