Slujire arhierească și cuvânt de învățătură la Caraiman despre restaurarea omului prin credinţă

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 09 August 2021

Pelerinii şi vieţuitorii Mănăstirii „Înăl­ța­rea Sfintei Cruci”-Caraiman din judeţul Prahova l-au avut în mijlocul lor, în Duminica a 7-a după Rusalii, pe Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în Altarul amenajat în pridvorul bisericii mari a mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

După citirea pasajului evanghelic rânduit (Matei 9, 27-35), Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre însemnătatea oraşului Capernaum în timpul activităţii mesianice a Domnului Iisus Hristos, subliniind faptul că fiecare vindecare săvârşită de Mântuitorul reprezintă o formă de restaurare a omului prin credință. „Credinţa celor doi orbi a fost atât de puternică, încât aceştia au putut vedea din nou şi L-au lăudat pe Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să împrumutăm şi noi din stăruinţa orbilor. Ei nu se puteau orienta, nu puteau vedea lumina, persoanele sau drumul. Cu toate acestea, Evanghelia ne relatează că ei strigau cu multă nădejde, cu stăruinţă şi L-au însoţit pe Mântuitorul de la un capăt la altul al cetăţii, având credinţa că El îi va vindeca. Părinţii Bisericii ne învaţă că cei doi orbi reprezintă poporul iudeu, rămas insensibil la Evanghelia Mântuitorului, deşi aveau Legea şi profeţiile. Dintre nevăzătorii care trăiau în timpul activităţii lui Iisus, cei doi orbi vindecaţi reprezintă poporul care a crezut în Evanghelie, cărora li s-au deschis ochii şi L-au urmat pe Hristos, înţelegându-I cuvintele. Dacă nu mergem după Mântuitorul, Care este Lumină, ne vom întâlni cu întunericul din noi. Minunea din Evanghelia de astăzi ne vorbeşte, aşadar, despre restaurarea omului pe măsura credinţei. Dacă avem credinţă, multe lucruri se pot rezolva, chiar şi cele care par imposibile”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.