Slujire arhierească și hirotonie la o biserică din județul Buzău

Un articol de: Pr. Dragoș Olteanu - 05 August 2024

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a fost prezent duminică, 4 august, în parohia buzoiană Blăjani. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate, răspunsurile liturgice fiind oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.

În soborul slujitorilor care s-au rugat împreună cu ierarhul locului s-au aflat: pr. Cristian Asănache, protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat, pr. Teodor Crăciunescu, paroh al Parohiei Zilișteanca, pr. Ciprian-Cătălin Crăciun, paroh al Parohiei Sorești, pr. Nicolae Baba, paroh al Parohiei Blăjani, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.

Predica a fost rostită de Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a evidențiat învățăturile desprinse din pasajul evanghelic al vindecării paraliticului din Capernaum (Matei 9, 1-8), rânduit în Duminica a 6-a după Rusalii.

„Nu ni se spune ce păcate va fi făcut slăbănogul din Capernaum, dar, de vreme ce Mântuitorul i-a zis: «Iertate sunt păcatele tale!» (Matei 9, 2), se înțelege că acesta săvârșise păcate destul de grele, motiv pentru care Dumnezeu a îngăduit să îndure suferința unei boli cumplite, cum este paralizia sau slăbănogirea trupului. Iar Domnul Hristos, cunoscând pocăința lui tainică și răbdarea întru suferință, a dorit ca, înainte de vindecarea trupească, să i-o dăruiască și pe aceea sufletească, astfel încât să devină un om complet sănătos. De altfel, Mântuitorul, ori de câte ori citea în sufletul omului păcătos părerea de rău pentru păcatele sale, adică pocăință sinceră, Se bucura atât de mult încât îi oferea, pe lângă vindecarea de o anumită boală trupească, și iertarea păcatelor. Această reabilitare sau restaurare a omului în starea de normalitate era exprimată de Domnul Hristos prin cuvântul «fiu» sau «fiică»: «Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!» (Matei 9, 2), «Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit!» (Matei 9, 22). Numai celor care aveau credință dreaptă și statornică în El, ca Dumnezeu atotputernic, le oferea statutul de fiu sau fiică duhovnicească, iar credința însoțită de pocăință - doar de omul respectiv și de Dumnezeu știute - determinau, în definitiv, vindecarea sa sufletească și trupească”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.

În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul Marian- Constantin Tomuț, absolvent de Teologie Pastorală, a fost hirotonit în treapta de diacon.