Slujire arhierească şi pomenire la Iacobeni, Protopopiatul Turda
În biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Iacobeni, Protopopiatul Turda, va avea loc sâmbătă, 24 februarie, parastasul părintelui Toma Gherasimescu, mărturisitor în temnițele comuniste în perioada 1957 – 1964. Parastasul va fi precedat de Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de preoți şi diaconi. Programul va începe la ora 9.00 cu Utrenia, de la ora 10.00 va fi săvârşită Dumnezeiasca Liturghie, iar de la ora 11.30 parastasul părintelui Toma Gherasimescu. La parastas sunt așteptate autoritățile locale, invitați și credincioșii care l-au cunoscut pe acesta. Preotul Toma Gherasimescu s-a născut în anul 1903 la Bursturoasa, în județul Bacău, și a fost primul preot ortodox din Parohia Iacobeni. A păstorit cinci ani, timp în care a intensificat viața duhovnicească din parohie și a construit aici o biserică nouă, care există și astăzi. În anul 1957 a fost condamnat de către autoritățile comuniste la 20 de ani de închisoare sub acuzația de „uneltire contra ordinii sociale” (pentru misionarismul creștin) din care a executat şapte ani. A trecut la Domnul la vârsta de 72 de ani fiind înmormântat în cimitirul localității Vulcana-Pandele din judeţul Dâmboviţa.