Slujire arhierească și sfințire la o biserică din Oltenița

Data: 28 Septembrie 2020

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a poposit duminică, 27 septembrie 2020, la Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Oltenița, județul Călărași, care îl are ca ocrotitor și pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Cu această ocazie a sfințit pictura sfântului locaș.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Sloboziei și Călărașilor la Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Oltenița, care îl are ca al treilea patron spiritual pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Din soborul de slujitori au făcut parte preoții Florin Ione­scu, Daniel Demișcă, Ni­cu­șor- Silviu Dascălu și Marius-Gabriel Purcărea, consilieri eparhiali; părintele Marian Necula, protoiereu de Oltenița; părintele Vasile Viorel Dinu, protoiereu de Călă­rași; părintele Mihail Zotta, protoiereu de Lehliu, preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup vocal dirijat de Ștefan Voicu.

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit în cuvântul de învățătură despre viața plină de jertfă a Sfântului Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, model de mărturisire creștină, de trăire a învățăturii lui Hristos într-o lume secularizată. 

De asemenea, a apreciat prestația corului de copii al parohiei, cărora le-a dăruit câte un diptic și o cruciuliță pectorală, și a vorbit despre Pescuirea minunată, relatată de Evanghelia din aceas­tă duminică.
După Sfânta Liturghie, ierarhul a săvârșit slujba de parastas pentru fericiții ctitori, slujitori și binefăcători ai acestei parohii. După acest moment liturgic, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a să­vârșit slujba de sfințire a lucrărilor exterioare ale bisericii, a picturii și a catapetesmei, ce au fost curățate, se arată pe site-ul sf-esc.ro. 

Tot duminică, ierarhul a vizitat Parohia Spanțov cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, unde se desfășoară lucrări de pictură.