Slujire chiriarhală și binecuvântare de lucrări în parohia arădeană Arăneag

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 12 Iulie 2021

Credincioșii din Parohia Arăneag, Protopopiatul Ineu, judeţul Arad, l-au avut în mijlocul lor, în Duminica a 3-a după Rusalii, pe Înalt­preasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a binecuvântat lucrările efectuate la biserica și casa parohială și a slujit Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învățătură, chiriarhul Aradului a vorbit despre „Îngrijire împotriva îngrijorării” (pe baza citirilor scripturistice ale duminicii: Rom. 5, Matei 6) în viața personală și colectivă pentru credincios, având întâietate cele su­fle­tești, cea dintâi, îngrijirea, rămâ­nând un îndemn permanent, iar cea de-a doua, îngrijorarea, trebuind îndepărtată, având în vedere lucrarea provi­denței divine care păzește întreaga creație de distrugere, călăuzind-o mereu spre mai bine. Se cuvine, deci, ca mereu credinciosul să se îngrijească de cele trebuitoare, hrană, haină și adăpost, înțelegând prin cea din urmă grija față de mediul înconjurător și să nu se neliniștească în pri­vința lipsirii vreuneia, având certitudinea că Dumnezeu poartă grija întregii creații.

La finalul Sfintei Liturghii, Înalt­prea­sfinția Sa i-a înmânat părintelui paroh un Hrisov de apreciere pentru toate realizările frumoase din parohie. După plecarea din Parohia Arăneag, Înalt­prea­sfințitul Părinte Timotei a vizitat Parohia Drauț, răspunzând invita­ției părintelui paroh Tudor Robert, unde a apreciat în mod deosebit lucrările de renovare care se desfășoară la casa parohială și a dat îndrumările cuvenite.