Slujire în limba greacă şi română, la vechea Catedrală mitropolitană
Ieri, de la primele ore ale dimineţii, participanţii şi profesorii invitaţi la cursurile celei de-a VI-a ediţii a Masterclassului Internaţional de Cânt Bizantin, alături de membrii Grupului „Byzantion“, au dat răspunsurile la strană la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în Biserica „Sfântul Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi.
Sfânta Liturghie oficiată de IPS Mitropolit Teofan în dimineaţa zilei de ieri în vechea Catedrală mitropolitană a fost una deosebită, întrucât răspunsurile la strană au fost date de participanţii şi profesorii invitaţi la cursurile celei de-a VI-a ediţii a Masterclass-ului Internaţional de Cânt Bizantin, alături de membrii Grupului „Byzantion“, în două limbi: română şi greacă. Printre cei prezenţi la strană s-au numărat prof. dr. Georgios Konstantinou de la Conservatorul de Stat din Atena, prof. univ. dr. Achillefs Chaldaiakis, de la Departamentul de Studii Muzicale al Universităţii din Atena, prep. univ. drd. Adrian Sîrbu, cadru didactic la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, psalt Adrian Stolnicu de la Catedrala patriarhală din Bucureşti. De asemenea, soborul slujitor a fost unul aparte, alături de IPS Mitropolit Teofan aflându-se arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, şi pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi.
În cadrul Sfintei Liturghii de ieri-dimineaţă, tânărul diacon Silviu Chitic Ciurciun a fost hirotonit preot pe seama parohiei Prelipca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, din localitatea Văculeşti din Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani. De asemenea, la finalul slujbei arhiereşti, printre cei care s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, s-a aflat şi domnul Lykourgos Angelopoulos, profesor la Conservatorul de Stat din Atena şi arhonte protopsalt al Arhiepiscopiei Ecumenice de Constantinopol, prezent la Iaşi ca invitat special al Masterclassului Internaţional de Cânt Bizantin.
Domnul Lykourgos Angelopoulos a primit luni, 8 iulie 2013, în faţa unui public numeros, în sala „Eduar Caudella“ din „Casa Balş“, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, în prezenţa doamnei rector prof. dr. Atena Elena Simionescu, a doamnei Laura Vasiliu, decan al Facultăţii de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, a părintelui Hrisostom Rădăşanu, ca reprezentant al Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, precum şi a altor profesori din mediul universitar ieşean. Maestrul Lykourgos Angelopoulos nu este la prima distincţie de merit, el fiind decorat în anul 2006 de Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia cu ordinul „Sfântul Apostol Pavel“ şi cu distincţia „Crucea de Argint“ a Ordinului „Phoenix“ în 2004, de către preşedintele Republicii Elene, Konstantinos Stephanopoulos.
În cuvântul de învăţătură rostit, IPS Teofan a mulţumit celor care au dat răspunsurile la strană, remarcând importanţa cântării liturgice ortodoxe: „Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit în această dimineaţă să săvârşim Dumnezeiasca Liturghie şi să luăm parte la această frumoasă întâlnire dintre credincioşii care participă zi de zi, dimineaţă de dimineaţă, la Sfânta Liturghie în vechea Catedrală mitropolitană şi oaspeţii de seamă veniţi din Grecia, din alte eparhii ale ţării şi de la Universitatea de Arte din Iaşi, care I-au adus laudă lui Dumnezeu în limba cea sfântă a Ortodoxiei, arătată în diferitele ei chipuri, elinească şi românească. Mulţumim celor care au îmbodobit jertfa Sfintei Liturghii cu cântările de la strană atât de frumos interpretate şi maestrului Lykourgos Angelopoulos, care ne-a onorat cu prezenţa. Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi cei care, an de an, unii cu fidelitate neîntreruptă, alţii poate anul acesta pentru prima dată, participă la această lucrare frumoasă de pătrundere mai adânc în tainele muzicii bizantine, pentru ca să se umple cerul de lauda oamenilor, iar inimile cele goale şi însetate ale oamenilor să găsească mai uşor legătura şi calea către Dumnezeu“.