Slujire interortodoxă la Feldkirch

Data: 24 Octombrie 2011

Credincioșii români din Parohia "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din estul Elveției și din Parohia "Nașterea Domnului" din vestul Austriei, păstoriţi de părintele Alexandru Nan, împreună cu credincioşii de la Biserica sârbă din Feldkirch, din landul austriac Vorarlberg, aflaţi în grija pastorală a pr. iconom stavrofor Mile Miljc, au sărbătorit-o pe Sfânta Cuvioasă Parascheva pe 23 octombrie, în duminica cea mai apropiată zilei de prăznuire a sfintei după calendarul iulian.

În cadrul Sfintei Liturghii, pr. Alexandru Nan a rostit un cuvânt de învățătură în limba germană, amintind puțin despre Evanghelia zilei, pentru a scoate mai apoi în evidență momentele mai importante din viața Sfintei Parascheva. Pr. Alexandru a amintit și faptul că între anii 1393 și până la cucerirea Belgradului de către turci (1521), moaștele sfintei au fost adăpostite într-o biserică din Belgrad, motiv pentru care sfânta este atât de venerată și de către poporul sârb. De asemenea, pr. Alexandru a amintit și faptul că-n acest an la Iași, de praznicul Sfintei Parascheva, a participat, continuând tradiția, și un episcop sârb, Preasfințitul Mitrofan, Episcop al Bisericii Ortodoxe Sârbe pentru America de Est. În finalul cuvântului său, pr. Alexandru Nan a subliniat faptul că Sfânta Parascheva a fost și rămâne un simbol al unității Ortodoxiei de pretutindeni. "Așa cum este îndeobște cunoscut, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași au urmat un lung traseu până să ajungă și să rămână definitiv pe teritoriul Moldovei. Vestea despre minunile care se săvârseau în apropierea moaştelor, după descoperirea minunată a acestora, s-a răspândit în toată Peninsula Balcanică şi în Asia Mică. După ce vreme de două sute de ani moaștele sfintei au rămas în biserica din Epivat, datorită schimbărilor politice care au avut loc în secolele următoare, acestea au fost mutate în mai multe locuri. La începutul secolului al XIII, pe când Costantinopolul a fost cucerit de către cavalerii apuseni, moaștele au fost duse la Târnovo, capitala Imperiului româno-bulgar, unde se crease și un scaun patriarhal. Acolo au rămas pentru mai bine de un veac si jumătate în Biserica Maicii Domnului. În anul 1393, turcii au distrus Imperiul româno-bulgar de la Târnovo. În aceste condiţii moaştele Cuvioasei au fost duse în Serbia, la Belgrad. Acolo au rămas până în anul 1521, când turcii au cucerit și acest oraş. De aceea, Sfânta Parascheva se bucură de o mare evlavie la toate popoarele balcanice și nu numai. Biserica Sârbă o cinstește în mod deosebit, conform calendarului iulian, la data de 27 octombrie a fiecărui an, fiind cunoscută sub numele de "Sveta Petka". De asemenea, multe biserici din Belgrad și de pe teritoriul Serbiei sunt închinate astăzi sfintei," ne-a declarat părintele Alexandru Nan. La sfârșitul slujbei, preoții și credincioșii prezenți s-au închinat veșmântului Sfintei Parascheva, adus special de către pr. Alexandru Nan pentru această slujbă. Veșmântul a fost donat Parohiei Ortodoxe Române "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din estul Elveției, în acest an, prin bunăvoința Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În final, pr. sârb Mile, în numele credincioșilor pe care-i păstorește, și-a exprimat mulțumirea pentru împreuna-slujire, cerând ajutorul Sfintei Petka pentru toți credincioșii ortodocși. A urmat apoi agapa organizată de către comunitatea sârbă, la care au mai luat cuvântul și câte un reprezentant al ortodocșilor ruși și al Bisericii catolice din landul Vorarlberg.