Slujire la început de an la Roman
Vineri, 1 ianuarie 2021, în prima zi a noului an, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Arhiepiscopală din Roman.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre semnificațiile sărbătorii Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, despre personalitatea și însemnătatea Sfântului Vasile cel Mare și a explicat semnificația duhovnicească a Anului Nou.
„Hristos înseamnă unsul lui Dumnezeu, iar Iisus înseamnă Dumnezeu mântuiește lumea. Dacă Pruncul Hristos vine la plinirea vremii și se interpune în mijlocul istoriei, după aceasta istoria pendulează în jurul Lui. Dumnezeu nu poate fi perceput de mintea noastră limitată, dar de vreme ce mintea noastră se ridică prin gând dincolo de ceea ce este imanent, ce este pământesc, când trece în transcendent ea se oprește acolo unde intervine rațiunea divină. Mintea noastră poate să opereze în tot ceea ce este natural și creat. Să ascultăm glasul lui Dumnezeu din noi, care este conștiința noastră. Doar prin Iisus putem depăși tot ceea ce este pământesc și prin El intrăm în cele cerești. Dumnezeu prin Fiul Său își pune pecetea sa peste lume.”
După încheierea Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de Te Deum, în cadrul căreia au fost citite rugăciuni de mulţumire, iar credincioşii au fost binecuvântați de către Părintele Arhiepiscop Ioachim, acesta adresând urarea tradițională „La mulţi ani!” tuturor celor care poartă numele Sfântului Vasile.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Paraschevi” a locașului de cult.