Slujire la paraclisul reședinței arhiepiscopale din Roman

Un articol de: Silviu Dascălu - 22 Noiembrie 2023

Marți, 21 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul reședinței arhiepiscopale din Roman.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre evenimentele din viața Maicii Domnului consemnate în Protoevanghelia lui Iacov, referindu-se în mod deosebit la episodul de la vârsta de 3 ani când a fost adusă de părinții săi Ioachim și Ana la templul din Ierusalim, despre șederea timp de 12 ani în rugăciune și reculegere alături de fecioarele consacrate și despre pregătirea duhovnicească pentru a deveni Maica Fiului lui Dumnezeu întrupat.

Referindu-se la perioada petrecută în locul care avea valoarea cea mai importantă în conștiința religioasă a iudeilor, fiind încărcat de sfințenia prezenței lui Dumnezeu și a vestigiilor care marcau simbolic ocrotirea poporu­lui ales de către Iahve (Toiagul lui Aaron, Chivotul Legii și Șarpele de aramă), Înalt­prea­sfințitul Părinte Ioachim a remarcat faptul că Fecioara Maria și-a păstrat curăția vieții devenind ea însăși biserică în care a ales să locuiască Fiul lui Dumnezeu.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre nevoința creștinului din timpul Postului Crăciunului, despre rugăciune, spovedanie și împărtășanie, ca elemente ale vieții duhov­nicești necesare înnoirii spirituale a celui care se pregătește pentru a deveni loc al lucrării lui Dumnezeu.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Centrul eparhial.