Slujire misionară şi parteneriat pentru pacienți la Brăila
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoţit de o delegaţie de la Centrul eparhial şi preoţi din municipiul Brăila, s-a aflat vineri, 18 octombrie, în mijlocul pacienților Spitalului de Recuperare şi Boli Cronice „Veneţia Medical” din municipiul Brăila, unde a binecuvântat o capelă și a săvârșit Taina Sfântului Maslu.
Ierarhul, împreună cu slujitorii prezenţi, a săvârşit Taina Sfântului Maslu şi a binecuvântat persoanele internate în această instituţie medicală, rugându-se pentru sănătatea şi tot ajutorul acestor semeni. Înaltpreasfințitul Părinte Casian a mers în fiecare salon pentru a-i binecuvânta pe credincioşii spitalizaţi, a le aduce alinare şi a-i întări în aceste momente grele ale vieţii.
Chiriarhul a vorbit celor prezenţi despre iubirea pe care trebuie să o manifestăm faţă de semenii noştri, ea fiind cel mai bun medicament şi modalitatea de întâlnire cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu Maica Sa Preacurată şi cu toţi sfinţii.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa şi conducerea instituției au semnat un act de colaborare între Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Spitalul de Recuperare şi Boli Cronice „Veneţia Medical” din municipiul Brăila, prin care pacienţii, însoţitorii acestora şi personalul medical vor beneficia de asistenţă duhovnicească permanentă.
De asemenea, unitatea medicală a fost pusă sub ocrotirea spirituală a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, în interiorul spitalului fiind amenajată o capelă, care a fost binecuvântată şi a primit în dar mai multe icoane reprezentând sfinţi vindecători, realizate la Muzeul eparhial în cadrul proiectului cultural-artistic „Iconari la Dunărea de Jos”.
La final, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit tuturor celor care au făcut posibilă realizarea acestui necesar şi binevenit proiect medical în zona Dunării de Jos, care s-a completat şi s-a împlinit printr-un spaţiu de rugăciune. Toţi cei prezenţi au primit cărţi de rugăciune.