Slujire românească la Mănăstirea Rila din Bulgaria

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 08 Mai 2023

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, a săvâr­șit duminică, 7 mai, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Rila din Bulgaria, împreună cu Preasfințitul Părinte Evloghie Stamboldzhiev, Episcop de Adrianopol și starețul acestei mănăstiri, ne-a trans­­mis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

„După o priveghere duhovnicească în Muntele Athos la Mănăstirea «Sfântul Pavel», cinstindu-i pe unii dintre vechii ocrotitori ai acestei mănăstiri, iată că am poposit și la acest Athos duhovnicesc al Bulgariei. De mai multe secole, Mănăstirea Rila adă­postește moaș­tele Sfântului Ioan de la Rila, pustnic care s-a nevoit în aceste locuri. Aici, rânduielile sunt asemănătoare ca la Muntele Athos. De fiecare dată, în drumul nostru spre Grecia, al multora dintre români, să poposim măcar câteva clipe la Mănăstirea Rila. Astăzi au fost prezenți mulți pelerini din România, care au venit să se închine la moaștele Sfântului Ioan”, a spus Preasfințitul Părinte Siluan.

La final, Preasfințitul Părinte Evloghie Stamboldz­hiev i-a prezentat credin­cioșilor pe oaspeții români din Ungaria și a vorbit despre importanța cultivării comuniunii frățești între țări și popoare ortodoxe.