Slujire şi binecuvântare arhierească, la Caransebeş
La prăznuirea Sfântului Prooroc şi Botezător Ioan, PS Episcop Lucian al Caransebeşului a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească şi a sfinţit icoanele mozaic care împodobesc exteriorul bisericii parohiei „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul“ din Caransebeş. Aceasta este a doua biserică ortodoxă, ca vechime, din Caransebeş, după vechea Catedrală episcopală a municipiului. Credincioşii au socotit şi au folosit în toată vremea această biserică pentru depunerea celor adormiţi, întrucât în jurul acesteia se află cimitirul istoric al caransebeşenilor. Dacă, în vremurile trecute, aceasta era utilitatea acestui edificiu religios, odată cu reînfiinţarea Episcopiei de Caransebeş, ierarhii, preoţii şi credincioşii au deschis porţile acesteia, înfiinţând în jurul ei o comunitate parohială. Odată cu definitivarea documentaţiei, la sfârşitul anului 2007, la iniţiativa PS Episcop Lucian şi cu implicarea directă a Centrului eparhial, dimpreună cu preotul şi credincioşii parohiei, s-au demarat lucrările de renovare, care au culminat cu binecuvântarea exteriorului bisericii în luna aprilie a anului 2008. La ora actuală se pregătesc documentaţia în vederea restaurării picturii care împodobeşte sfântul altar, pictură de o valoare istorică şi culturală deosebită, precum şi documentaţia pictării naosului şi pronaosului, părţi din sfânta biserică ce nu au fost pictate niciodată. Pe lângă activitatea misionar-pastorală şi administrativă, parohia „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul“ din Caransebeş este implicată şi într-o amplă activitate social-filantropică.